Fri 13 December 2024
By Adrian
In Texte .
Oamenii au tendința să privească trecutul printr-un filtru al nostalgiei, transformând amintirile de altădată în povești mai luminoase decât au fost de fapt, uitând ceea ce era urât sau negativ și scoțând în față amintirile plăcute. Nostalgia asta alimentează ideea că în anii ’70-‘80 „era mai bine”, însă adevărul este mult mai complex. În acea perioadă, România se confrunta cu o serie de probleme fundamentale care sunt adesea trecute cu vederea, mai ales atunci când sunt comparate cu progresul extraordinar pe care știința, tehnica și medicina l-au adus în prezent. Asta ca să nu mai amintim de libertatea de orice fel: de exprimare, de circulație, și chiar de muncă.
Mulți spun că în anii ’70-‘80 exista stabilitate: aveai un loc de muncă, un apartament și o viață „așezată”. Realitatea? Această „stabilitate” era una impusă, lipsită de libertate personală și economică. Statul controla aproape tot: ce mâncai, unde lucrai și cum îți trăiai viața. Alternativele lipseau, iar în lipsa lor te mulțumeai cu ce primeai. Astăzi, deși există incertitudini economice, avem libertatea de a alege. Accesul la oportunități este incomparabil mai mare, iar inițiativa personală nu mai e reprimată.
În anii ’70-‘80, medicina românească era limitată și rudimentară în comparație cu standardele actuale, când nu e tocmai în top, dar măcar e “la zi”. Rata mortalității infantile era ridicată, iar accesul la tratamente moderne era aproape inexistent. Spre finalul anilor ‘80, cei care aveau o vârstă înaintată nici nu mai erau preluați de ambulanță. Transplanturile, imagistica avansată sau medicamentele care astăzi salvează vieți erau doar un vis. În prezent, progresul în medicină a transformat boli fatale în afecțiuni tratabile, iar speranța de viață a crescut semnificativ. Este greu de argumentat că viața era mai bună atunci, când oamenii trăiau mai puțin și aveau acces limitat la servicii de sănătate.
Anii ’70-‘80 însemnau televizoare alb-negru, la care urmăreai două ore pe zi de program TV, din care jumătate erau cu și despre conducătorul iubit. Telefoanele fixe erau disponibile doar pentru unii și cozi pentru electrocasnice care astăzi sunt accesibile pentru orice buzunar nici măcar nu se mai formau, pentru că se vindeau “pe sub mână”. România a fost printre ultimele țări care au adoptat televiziunea în culori, în 1983, până și în urma unor țări africane.
În 2024, lumea este interconectată. Tehnologia ne oferă acces instantaneu la informații, comunicare globală și eficiență în toate aspectele vieții. În orice domeniu, tehnologia a îmbunătățit enorm calitatea vieții.
Anii ’70-‘80 din România însemnau cenzură, frică și un aparat de stat care controla viața fiecărui cetățean. Ziarele scriau doar despre realizările Partidului, iar orice opinie contrară te putea costa cariera sau chiar libertatea. Astăzi, avem libertatea de exprimare, posibilitatea de a critica autoritățile și dreptul de a ne decide propriul destin. Oricine are dreptul la opinie, indiferent de veridicitatea sau calitatea acesteia. Libertatea nu este perfectă, dar absența ei din anii ’70-‘80 arată cât de prețioasă este.
Un alt argument des întâlnit al nostalgicilor este că România din anii ’70-‘80 era o țară „autosuficientă”, cu o agricultură prosperă. În realitate, agricultura era dominată de cooperativele agricole de producție, unde eficiența era scăzută, iar tehnologia era rudimentară. Forța de muncă era exploatată, iar producțiile mari raportate de regim nu ajungeau pe mesele oamenilor, ci erau exportate pentru a plăti datoria externă. Cifrele erau aproape întotdeauna umflate. Foametea tăcută a fost o realitate pentru milioane de români, care se bazau pe „pachetele de la țară” pentru a supraviețui. În prezent, deși agricultura românească are încă probleme, accesul la tehnologii moderne, echipamente eficiente și piețe internaționale permite fermierilor să-și dezvolte afacerile, iar românii se bucură de diversitate alimentară, fără teama că rafturile vor fi goale.
Cei care spun că „era mai bine în anii ’70-‘80” idealizează un trecut care ascundea multe greutăți. Este adevărat că ritmul vieții era mai lent, dar acest lucru era impus de lipsuri, nu ales. Progresul pe care îl avem astăzi în medicină, știință, tehnologie și libertate a crescut calitatea vieții la un nivel fără precedent în România. Problema nu este că prezentul ar fi mai rău, ci că unii refuză să-l aprecieze, privind trecutul printr-o lentilă distorsionată, care de multe ori le este pusă în fața ochilor de către alții. Adevărata provocare este să valorificăm ce avem astăzi și să construim o viață mai bună, fără să ne lăsăm păcăliți de miturile trecutului și de cei care le propagă.